SinaxarUser login |
PASTORALĂ LA PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI 2008
Submitted by PREOT on December 25, 2008 - 7:14pm
Tagged:
PASTORALĂ LA PRAZNICUL NAŞTERII DOMNULUI 2008† NICOLAE din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi Iubitului cler şi dreptmăritorilor creştini, De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. (Efeseni 5, 31-32) Prea Cucernici Părinţi, Iubiţi Credincioşi, În tradiţiile multor popoare şi mai ales în tradiţia occidentală, sărbătoarea Naşterii Domnului este cu deosebire o sărbătoare a familiei. De Crăciun, familia se adună la casa părintească pentru a petrece împreună cu cei dragi, cu părinţii, fraţii, rudele. Se fac cadouri în amintirea darurilor magilor aduse pruncului Iisus. Se cântă colinde vestindu-se bucuria Întrupării Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea omului. Iar această vestire încheie şi împlineşte perioada de colindat dinaintea Crăciunului când ne vestim unii altora Naşterea Mântuitorului. Ultimii colindaţi sunt părinţii şi fraţii în casa părintească. Cuvântul meu de vestire la acest praznic al Naşterii Domnului se referă tocmai la importanţa familiei în Biserică şi în societate. Familia este cea mai veche şi mai sfântă instituţie pe care o cunoaşte omenirea. În Cartea Facerii descoperim modul personal al zidirii omului, personal însemnând după chipul personal al lui Dumnezeu, după chipul comuniunii veşnice dintre cele trei Persoane ale Sf. Treimi: „Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul! Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l supuneţi." (Facere 1, 26-28). Se precizează şi se întăreşte prin repetare că „a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”. Putem spune că acest mod al creaţiei omului după chipul lui Dumnezeu este evident în crearea spre comuniune a bărbatului cu femeia. Dintru început bărbatul şi femeia au fost creaţi spre comuniune de viaţă şi dragoste. Dar bărbatul şi femeia au căzut întorcându-şi faţa de la Creator şi refuzând să-şi recunoască păcatul: „Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat. Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: Pentru ce ai făcut aceasta? Iar femeia a zis: Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat” (Facere 3, 12-13). Urmare a păcatului, bărbatul şi femeia au pierdut comuniunea cu Dumnezeu şi unul cu altul. Au pierdut veşnicia şi s-au aplecat spre pământ: „În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce din pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19). Dar Dumnezeu Creatorul le-a făgăduit celor dintâi oameni şi răscumpărarea prin sămânţa femeii, printr-un urmaş al femeii: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (Facere 3, 15). Urmaşul femeii este, după tâlcuirea părinţilor Bisericii, Mântuitorul Iisus Hristos. Acesta a zdrobit capul ispititorului din Eden, al Satanei. Prin femeie a venit ispita şi căderea, prin urmaşul femeii va veni mântuirea. Hristos a venit să-l împace pe om cu Dumnezeu, să restaureze chipul cel căzut al omului, să-i redea frumuseţea cea dintâi. Cum chipul lui Dumnezeu în om se referă la comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenul, Întruparea Cuvântului a adus restaurarea comuniunii bărbatului cu femeia la chipul cel din Eden. Prin prezenţa la nunta din Cana Galileei şi prin săvărşirea primei sale minuni, Hristos a descoperit transformarea legăturii matrimoniale pământeşti într-una a Împărăţiei cerurilor, căci unirea bărbatului cu femeia la căsătorie se face „în Hristos şi în Biserică”. Harul lui Hristos îl reaşează pe om în poziţia de fiu al lui Dumnezeu. Tot harul lui Hristos îi arată pe cei doi, bărbat şi femeie, „uniţi în trup şi în duh”, ca şi familie în Biserică. Drumul personal al desăvârşirii început de fiecare la botez se continuă după cununie împreună, ca soţ şi soţie, ca familie creştină. Sf. Apostol Pavel prezintă această taină a unirii bărbatului cu femeia după modelul unirii lui Hristos cu Biserica: „Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este... Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfinţească” (Efeseni 5, 22-26). Legătura dintre Hristos şi Biserică este jertfa. Legătura bărbatului cu femeia este tot jertfa, cea a lui Hristos care ne-a redobândit harul, dar şi jertfa, dăruirea personală a dragostei unuia faţă de celălalt. În Biserică aducem jertfa cea nesângeroasă urmare a jertfei pe Cruce a lui Hristos. În familie aducem jertfa dragostei, a dăruirii bărbatului către femeie şi reciproc prin harul lui Hristos primit la cununie pentru a duce o viaţă de comuniune familială. Aceasta este semnificaţia cuvintelor Sf. Pavel: „taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică.” Iubiţi credincioşi, Descoperind aceste înţelesuri ale căsătoriei creştine, putem vedea pericolele la care familia este expusă în societatea modernă. Cartea Facerii spune lămurit şi întăreşte că Dumnezeu a făcut bărbat şi femeie, nu doi bărbaţi sau două femei. Iar împlinirea creaţiei bărbatului şi a femeii a fost binecuvântarea de a creşte şi a se înmulţi. Copilul este rodul dragostei dintre bărbat şi femeie şi numai această dragoste aduce viaţa. Orice alt înţeles al dragostei nu poate fi decât împotriva modului creaţiei lui Dumnezeu şi nu poate aduce viaţa. Acum când ne vestim unii altora pogorârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ se cuvine să primim şi această înţelegere creştină a familiei. La colindul nostru să adăugăm mărturisirea adevărului despre răscumpărarea adusă de Hristos şi despre restaurarea familiei în harul lui Dumnezeu. Fie ca Pruncul Iisus născut în peştera Betleemului să se nască astăzi duhovniceşte în sufletul fiecărui credincios şi în sânul fiecărei familii. Căci El este pacea şi mângâierea noastră şi prin El ne vine de la Dumnezeu Tatăl "toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit" (Iacob 1, 17). Vă îmbrăţişez frăţeşte în Hristos Domnul şi vă urez să petreceţi sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei cu sănătate, pace şi bucurii duhovniceşti. La Mulţi Ani! Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu, † NICOLAE Chicago, Praznicul Naşterii Domnului, 2008
|