Calendar

M T W T F S S
 
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31
 
 
 
 
 
 

Sinaxar

 
 
 

Eveniment istoric la Chicago. A fost întronizat primul Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi

Tagged:

 

În Duminica Mironosiţelor 2017 IPS Nicolae a fost întronizat Mitropolit al nou înfiinţatei Mitropolii Ortodoxe Române a celor două Americi.

Ceremonia de întronizare a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în 30 aprilie 2017 la Catedrala Mitropolitană Sfinții Împărați Constantin și Elena din Chicago de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, împreună cu trei ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și alți șase arhierei din celelalte Biserici Ortodoxe Surori care au eparhii în Statele Unite ale Americii.


La slujbă au participat preoți și delegați ai parohiilor și mănăstirilor din cadrul eparhiei, precum și reprezentanți ai instituțiilor diplomatice românești din mai multe state americane. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Nicholas, Mitropolit de Detroit din cadrul Patriarhiei Ecumenice, informează Trinitas Tv.


După Sfânta Liturghie, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, a citit tomosul sinodal al Bisericii Ortodoxe Române pentru proclamarea înființării Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi și a Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.


După citirea tomosului sinodal a fost citită și gramata patriarhală de ridicare în demnitatea de mitropolit a Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae. Potrivit tradiției bisericești, a urmat acordarea însemnelor de mitropolit: mantia arhierească, crucea pectorală, engolpionul, camilafca și cârja arhierească.


Cuvântul de felicitare din partea preoților și credincioșilor din eparhie a fost citit de părintele vicar eparhial Nicholas Apostola. Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a prezentat istoricul comunității românești de pe continentul american și evoluția vieții bisericești de aici.


Ridicarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi la rang de mitropolie a fost hotărâtă în ședința Sfântului Sinod în data de 28 octombrie 2016. Un eveniment similar va avea loc duminică, 7 mai, la Montreal, când va fi oficiată ceremonia de întronizare a Preasfințitului Părinte Ioan Casian ca Episcop ortodox român al Canadei.


Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei.


Ridicarea în demnitatea de Mitropolit a Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae a avut loc duminică, 30 octombrie 2016, în Catedrala Patriarhală din București, după Sfânta Liturghie.


IPS  Nicolae s-a născut în 15 aprilie 1967 în Constanța. A urmat studii liceale în Constanța și București, continuate cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu în perioada 1988-1992.


Între anii 1994-2001 a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Marc Bloch din Strasbourg, unde a obținut o diplomă de Studii Aprofundate (1995) și titlul de doctor în Teologie (2001). Pentru o scurtă perioadă – decembrie 2001 – martie 2002 – a fost secretar la Cancelaria Patriarhală.


A fost tuns în monahism în decembrie 2001 la Mănăstirea Radu Vodă din București. Din martie 2002 a slujit ca Arhiepiscop Ortodox Român al celor două Americi.