Calendar

M T W T F S S
 
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31
 
 
 
 
 
 

Sinaxar

 
 
 

Iisus Hristos in contemporaneitate

Tagged:

 As dori sa facem impreuna un scurt popas duhovnicesc inaintea divinei persoane a Domnului nostru Iisus Hristos. Si aceasta nu pentru a face o re-istoricitate a vietii si invataturii Sale, ci o coborare in timp pentru a trai in prezent, intr-o atmosfera de puritate sufleteasca in prezenta Insasi a Mantuitorului omenirii de totdeauna.

Pentru ca El a venit nu numai pentru indepartatele locuri geografice ale Palestinei, ci pentru intregul glob pamantesc, in toate latitudinile si longitudinile sale. De asemenea, El a venit nu numai pentru timpurile istorice ale Nasterii Sale ca om in Betleem, ci de atuncea e pururea prezent prin veacuri in toata istoria omenirii, fiind contemporan cu toate generatiile, dar ceva mai mult, El este aproape cu prezenta Sa de fiecare fiinta omeneasca, pentru a-i oferi daruri divine.

Fiecare om e, sau poate fi, un ucenic direct al Domnului nostru Iisus Hristos. Oricine a primit botezul, fiind nascut din "apa si din duh", e un prunc al Domnului, e un cetatean al eternitatii, care se afla in hotarele Imparatiei lui Dumnezeu, traind o infinita realitate cu Insusi Iisus Hristos. La portile vietii noastre, Iisus Hristos e pururea in noi si cu noi, la nasterea noastra cu Nasterea Sa, la bucuriile cele mari ale vietii noastre cu participarea Sa de la nunta din Cana Galileii, la cresterea noastra in puteri cu minunile ce le-a savarsit, pe culmile stralucirii noastre cu Schimbarea Sa la Fata de pe Muntele Taborului, in suferintele vietii noastre cu rugaciunile din gradina Ghetsimani, ori in ultimele clipe ale vietii noastre cu Sfintele Sale Patimi indurate pe Cruce si cu incredintarea Duhului Tatalui ceresc, iar pentru eternitate cu darul de biruinta al Invierii Sale.

In clipele sacre de citire a Sfintelor Evanghelii si a Sfintei Scripturi, Iisus Hristos coboara catre noi cu propovaduirea invataturii Sale, iar noi ne apropiem de El pentru a primi impartasania cu invatatura Sa cea dumnezeiasca. E si aceasta o scara biblica a lui Iacob si a fiecaruia, in care puteri ceresti coboara catre noi, iar noi urcam catre divin. E o graire directa a lui Iisus Hristos catre noi, in graiuri de vapai divine.

E drept, ca pentru unii s-ar parea ca Domnul nostru Iisus Hristos doarme in corabia vietii noastre, cand furtunile cele mari ale vietii bat in peretii fiintei noastre, dar El e Acela care aude rugaciunile noastre si cand El graieste, furtunile se potolesc si marea cea involburata se linisteste, pentru ca El participa cu puterea Sa in istoria vietii omenesti de totdeauna, pentru a-i oferi iubirea salvarii Sale.

Dar ceva mai mult, Iisus Hristos pururea prin veacuri se ofera pe Sine spre viata lumii insesi. Prin Sfanta Cuminecatura noi avem o impartasire cu Insusi Dumnezeu. In Sfanta Taina a Euharistiei, noi avem pururea misterul cel mare al impartasirii vietii noastre cu Hristos pe care crestinul il primeste in fiinta sa. Nu odata, ci de mai multe ori Insusi Iisus Hristos a repetat, spunand ucenicilor Sai: "Eu sunt painea vietii" - si o lamureste aceasta apoi - "Eu sunt painea vietii care m-am pogorat din ceruri; oricine mananca aceasta paine va avea viata vesnica, painea pe care Eu o dau este Trupul Meu, pentru ca Eu am venit sa dau viata lumii". Si iarasi continua a spune: "Adevarul adevarat va spun, de nu veti manca Trupul Fiului Omului si de nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata in voi... Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu salasluieste in Mine si Eu in El" (Ioan 6: 35-56). Iar in clipa cand a instituit aceasta Taina a spus: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care se da pentru voi; aceasta sa faceti in amintirea Mea". Iar paharul, oferindu-l, le-a spus: "Acest pahar este legea cea noua intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi..." (Luca 22:19-20). Si asa, porunca vesnica a dat ucenicilor Sai de totdeauna, de a oferi omenirii intregi Sfantul Sau Trup si Sfantul Sau Sange, spre impartasire cu Insusi Domnul nostru Iisus Hristos.

Natan, profetul biblic de demult, din porunca divina s-a dus la regele David, cand el a gresit, graindu-i de pacatul ce el a savarsit. Si astazi, in lumina aceleiasi preventii divine, Iisus Hristos iti descopera taina suferintelor tale, pentru a-I primi iertarea si sprijinul Sau, toate printr-o Taina sfanta.

In viata omenirii de totdeauna, Iisus Hristos apare permanent cu eterna Sa iubire, bunatate, iertare si haruri de tamaduire, facandu-se una cu noi: umilinta noastra este si umilinta Sa pentru noi, apoi bunatatea Sa e si bunatatea noastra, gloria Sa e si gloria noastra, iar cu divinitatea Sa, care coboara in noi, ne inalta pana la cinstea Intruparii Sale in noi. Si asa in copilarie crestem cu El, "cu intelepciunea, cu varsta si cu harul inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor", apoi in maturitate avem gratia unei ungeri divine de indeplinit o chemare in aceasta viata, iar la batranete putem avea cu noi bucuria marturisirii batranului Simeon, "ca au vazut ochii mei mantuirea Ta, ce ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor". Si cu Sfantul Pavel, putem grai si noi: "Nu noi, ci Hristos traieste in noi". Intr-adevar, cine este in Hristos "e o faptura noua"; pentru el, "toate cele vechi au trecut", de aceea, cu bucurie striga: "Iata, toate s-au innoit" (II Corinteni 5: 17).

Intrebarea e acuma, cine e acela care ne da garantia acestei divine permanente a istoricitatii lui Iisus Hristos prin veacuri? Cine constituie pentru noi istoria sacra nu numai a trecutului, dar si a prezentului, precum si a viitorului cu Iisus Hristos? Cine e mereu una cu El, ca apoi sa fie una cu noi? Cine ne ofera apoi divina impartasire cu Sfantul Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos? Cine ne da garantia acestei comuniuni sfinte cu Insusi Dumnezeu? Dar oferirea celorlalte Mistere, cine-i imputernicit sa le dea?

Raspunsul nu poate fi altul decat insasi fagaduinta data de Insusi Iisus Hristos apostolilor dintru inceput si de totdeauna: "Iata Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului". Si pentru aceasta realizare, El Insusi a constituit "trupul mistic" al Sau, in care "noi viem si ne miscam". Iisus Hristos este permanent prezent in Biserica Sa, pe care El Insusi a intemeiat-o dintru inceput in jurul Sau, cand a constituit acea comunitate de apostoli si de credinciosi care credeau in El, Il iubeau pe El si priveau la El ca la Fiul lui Dumnezeu cel trimis spre mantuirea lumii. Si apoi, prin veacuri, oamenii toti pot fi cuprinsi in Biserica Sa, apostoli si credinciosi, nimenea neramanand in afara de Biserica Sa, decat necredinciosii. Biserica este pururea o concretizare in Iisus Hristos.

De aceea, noi prin Biserica primim garantia ca suntem una cu Hristos, capul "trupului mistic" al Bisericii fiind Insusi Iisus Hristos. Unde este Hristos, acolo este si Biserica Sa, sau unde este Biserica, acolo este si Iisus Hristos. Si in Biserica, singurul Iisus Hristos are suveranitate peste Imparatia Sa. Iata pentru ce noi crestinii numai in Biserica putem avea garantia viziunii perfecte a lui Iisus Hristos, pentru ca in Biserica nu graieste omul, ci Insusi Iisus Hristos prin Evanghelia Sa. Apostolii nu pe sine se vestesc, ci ei ofera lumii pe Iisus Hristos. Ei mereu spun: "Asa zice Domnul". Si grija cea mare a Bisericii e aceea a Sfantului Apostol Pavel: "Noi nu vatamam cuvantul lui Dumnezeu cum fac multi, ci-l propovaduim in curatenie, ca de la Dumnezeu primit, ca inaintea lui Dumnezeu si ca in Hristos - noi suntem pentru Dumnezeu mireasma lui Hristos (II Corinteni 2: 15-17). Pentru aceasta "Biserica Dumnezeului celui viu este stalp si intarirea adevarului" (I Timotei 3: 15). "Si pe ea nici portile iadului nu o vor birui", - o spune Insusi Iisus Hristos, iar istoria milenara o confirma.

Astfel, de te lasi ispitit de a primi un Iisus Hristos de la credinciosii care-s in afara de Biserica, vei primi pe unul schingiuit, mutilat si cu totul desfigurat chiar. Astfel, teistii infatiseaza un Iisus Hristos care nu are nici o legatura cu problema creatiei, cu Ziditorul si conducatorul cosmosului, pe cand panteistii sustin ca El, Dumnezeu, este una cu lumea, ca Dumnezeu nu poate exista fara de lume. Altii infatiseaza un "non-historical Jesus". Iar asa zisii "liberal Theologian", vin cu o aparatura de criticism stiintific pentru a te arunca "in secularity". Unii ca acestia au un respect secular, dar nu unul religios. Si asa spun unii ca n-a inviat, iar altii il infatiseaza pe Iisus Hristos ca pe un simplu filosof social al vietii seculare "one secular thinker", altii arunca peste bord soteriologia, iar altii creeaza ei o hristologie personala, care duce la o completa desacralizare. Cat priveste ateii si doctrinele ateiste ei cauta sa-L goneasca cu totul de pe scena istoriei. E drept ca sunt si din aceia care cauta sa-L foloseasca in politica lor, incorporandu-L in subsidiar la carul politicii lor. Si asa, de te lasi ispitit pe un astfel de Hristos, de la unii ca acestia ajungi la necredinta. Caci din cele ce spun ei 90 de procente e gandul lor omenesc dusmanos de rastignire din nou a lui Iisus Hristos.

O alta nazuinta de infatisare a lui Iisus Hristos in contemporaneitate este aceea ce incearca unii tineri din zilele noastre printr-o experienta de traire religioasa critica, spun ei. Asa unii prezinta pe scena in cantece si in gruparile lor pe "Jesus Christ Superstar", dar nu ca pe Insusi Fiul lui Dumnezeu. Altii pe un "Jesus Freaks", dar in ei insisi domina "drug-like" si alte pacate in care ei cred ca vibreaza vitalitatea vietii. De asemenea si "Children of God", ca si "Jesus People", si altele mai marunte de acest fel, care pot fi privite ca excrescente sectare ce pornesc de la principiul libertatii personale in a decide ei in cele ale credintei, punand pe masa operatiei lor pe Iisus Hristos pentru ajustari moderne. Unii ca acestia sunt in afara de vechea si eterna Biserica in care Insusi Iisus Hristos a pus principiul apostolicitatii in calauzirea vietii religioase.
Toti acestia, ca si cei amintiti mai sus, nu tin seama ca Iisus Hristos nu e nici socialist, nici anarhist, nici revolutionar, nici politician, dupa visul si placerile oamenilor. Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, mai presus de slabiciunile mintii, vointei si inchipuirile omenesti. El este Acel ce ne impartaseste puterea Sa divina, mantuirea Sa si Tainele Sale prin Biserica Sa. Altfel, cu acesti "the secular theologians", "the secular city", cu acesti numiti "teologi fara Dumnezeu", ajungi sa pierzi pentru tine pe Insusi Iisus Hristos si mantuirea Sa. Crestinul adevarat priveste la toate aceste abateri ca la opinii personale, ca la tendinte de scoli eronate.

Numai Biserica intemeiata de Insusi Iisus Hristos este aceea care ne reda pe adevaratul Mantuitor al omenirii. In chip tainic si real, Biserica prezinta pe Iisus Hristos cu tot tezaurul invataturii Sale. In Biserica totul este ACEL CE ESTE - IISUS HRISTOS, Biserica nefiind decat "rugul aprins" in care permanent se inflacareaza dumnezeirea insasi a lui Iisus Hristos, prin veacuri. Biserica e locul salasluirii Sale. De aceea glasul divin din Ea iti porunceste: "Arunca incaltamintele tale" - la portile din afara ale acestei Biserici, "caci locul este sfant", in care insasi "Lumina lui Hristos lumineaza tuturor!".

Pr.Dr. Vasile Vasilache
(Din cartea "De la Antim la Pocrov - marturii si marturisiri”, publicata in 1984 la New York, in colectia teologica "Cuvantul Vietii”)