Calendar

«  
  »
M T W T F S S
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
 
 
 
 
 

Sinaxar

 
 
 

Un proiect asemanator si pentru comunitatea romanilor ortodocsi din San Francisco Area

Tagged:

Prima parohie ortodoxă română din America de Sud a
sărbătorit duminică, 7 noiembrie, împlinirea a 11 ani de la sfinţirea
bisericii parohiale. Biserica din Caracas, Venezuela, constituie de 42
de ani singurul reper duhovnicesc pentru românii ortodocşi despărţiţi de
ţara-mamă de aproximativ 14.000 km şi opt fuse orare.


Aşezat la poalele Muntelui Ávila, pe şapte coline, Caracasul este una
dintre cele mai moderne capitale ale Americii Latine, caracterizată de
explozia demografică din ultimii ani, dar şi de complexitatea situaţiei
religioase. În această metropolă preponderent catolică, din punct de
vedere religios, există încă ritualuri şi ceremonii din vechea religie
amerindiană, dublate de activitatea prozelitistă a mai multor
denominaţiuni harismatice şi evanghelice. Pentru cele aproape 200 de
familii ortodoxe de origine română, singurul refugiu spiritual îl
constituie, de aproape jumătate de veac, parohia românească aflată sub
ocrotirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În anul 1968, când a
fost trimis aici de Patriarhia Română, părintele Costică Popa a găsit o
colonie de români ortodocşi care nu aveau nici preot şi nici biserică.
S-a ocupat de starea spirituală a acestora, dar şi de cea a românilor
din Mexic, Argentina, Brazilia şi Columbia. Timp de 30 de ani s-a rugat
împreună cu păstoriţii săi într-o biserică catolică, unde li se acorda
pentru slujbe doar o oră pe zi. În tot acest timp, românii au visat la o
biserică a lor, care să-i facă să se simtă mai aproape de casă şi de
Dumnezeu.

Un vis de trei decenii, împlinit în trei luni


Dorinţa li s-a împlinit în urmă cu 11 ani, când au primit de la primarul
suburbiei El Hatillo, Ségnora Flora Aranguren, un teren de 1.800 mp, în
concesiune, pe o perioadă de 90 de ani. Primirea terenului a creat
premisele ridicării unui lăcaş de cult ortodox în Caracas. La scurt
timp, în curtea Muzeului Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei s-a
început construirea unei biserici din lemn de brad şi stejar pe module.
Pentru a transporta la Caracas, în El Hatillo, noua biserică lucrată cu
măiestrie de ucenicii meşterului Gavrilă Hotică, a fost nevoie de nouă
containere. Sub îndrumarea inginerului constructor venezuelean de
origine română Constantin Paul, a fost montat sfântul lăcaş, piesă cu
piesă. În doar trei luni, s-a ridicat biserica în stil maramureşean, pe
care românii din Venezuela şi-au dorit-o timp de 30 de ani. "Ridicarea
şi împodobirea bisericii s-au făcut conform canoanelor bizantine, cu
influenţe stilistice occidentale, cu un turn de 38 de metri şi cu
ornamentaţie specifică picturii murale maramureşene. Modalitatea de
asamblare este de influenţă germană, cunoscută şi sub numele "coada de
rândunică", adică fără nici un cui, asemenea cămăşii lui Hristos, care
era fără cusătură. La originea acestor realizări ctitoriceşti au stat
avocatul Corneliu Popescu, pe atunci primar al districtului Chacao din
Caracas, care a obţinut prin concesionare terenul, domnul Ionel Sima,
care a sprijinit atât procurarea materialului lemnos, cât şi prelucrarea
şi transportul lui în Caracas, şi, în mod special, preotul paroh
Costică Popa, care i-a păstorit cu destoinicie şi i-a mobilizat pe
românii de aici, făcându-i să înţeleagă cât de importantă este patria de
origine, dar în aceeaşi măsură şi cea de adopţie, unde îşi trăiesc
viaţa şi îşi desfăşoară activitatea", ne-a mărturisit părintele Vasile
Lungeanu, actualul paroh.

Biserica a primit veşmântul sfinţirii din mâna patriarhului Teoctist


Slujba de sfinţire a fost săvârşită în cadrul primei vizite canonice
efectuate de un patriarh al României în America Latină. La 7 noiembrie
1999, vrednicul de pomenire, părintele patriarh Teoctist a târnosit
sfântul lăcaş, alături de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, pe
atunci episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, şi de o delegaţie de
preoţi şi demnitari români. Au fost prezenţi, de asemenea, şi
reprezentanţi din partea altor Biserici, cum ar fi părintele arhimandrit
Josep Dibb, din partea Bisericii Ortodoxe Antiohiene, şi monsegnor
Ramon Vinke, secretarul Conferinţei Bisericilor Istorice din America de
Sud, ca delegat al Eminenţei Sale Jorge Urosa Savino, cardinalul
Venezuelei. Momentul a fost unul înălţător, pe care românii din Caracas
îl consideră providenţial pentru cei 11 ani care s-au scurs de atunci.
În toţi aceşti ani, biserica a fost pentru ei singurul lucru care le-a
menţinut vii credinţa şi conştiinţa naţională. Despre locul acestei
biserici în sufletele românilor din Venezuela, părintele paroh Vasile
Lungeanu ne-a mărturisit: "În acest spaţiu sacru român, ne simţim
ocrotiţi, iar pentru oaspeţii noştri, în special pentru ospitalierii
fraţi venezueleni, această sfântă biserică reprezintă un veritabil
simbol şi o reflexie a valorilor spirituale ortodoxe româneşti. Ea
poartă mireasma veşniciei, iar noi privim de prin bolta ei, cu ochii
sufletului, ca printr-o fereastră spre cer, încercând să ostoim dorul de
casă ce ne mistuie adesea. Rugăciunile în această biserică sunt ca o
respiraţie de lumină din existenţa milenară a lemnului ancestral,
purtând mireasma codrilor maramureşeni ce şi-au dat ca o minune ofranda
slujirii din Caracas, acum mai bine de un deceniu. De aceea, în aceste
zile, românii de aici trăiesc bucuria regăsirii şi fiorul reculegerii în
timp, după 11 ani de când biserica era adusă din pământul şi codrii
străbuni, ca o mireasă sau ca o ofrandă înfăţişată lui Hristos. Pentru
ei, Biserica "Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena" nu este doar o
ctitorie obişnuită, ci o punte de lumină între două popoare despărţite
de Ocean, dar legate prin aceeaşi sorginte: latinitatea. De aceea,
astăzi, aerul sprinten de sărbătoare miroase parcă a eternitate, iar
acest lemn masiv din care este tocmită biserica odrăsleşte sentimente
înălţătoare, ca toiagul lui Aron sau ca pomul din mijlocul Raiului."

"Simbol al dăinuirii şi mântuirii noastre ca popor"


Părintele Vasile spune că biserica aceasta a venit la poarta Americii de
Sud, în metropola Caracas, din pământul străbun ca o minune, purtând în
ea ca într-o navă speranţele românilor pe care îi are în păstorire.
"Încercând o întoarcere în timp, spre geneza şi traiectoria iniţială a
acestui dar transcedental, suntem îndreptăţiţi să credem că biserica
noastră este o frumoasă expresie a permanenţei în timp, a credinţei
creştine ortodoxe, ca esenţă a spiritului românesc. Este un simbol al
dăinuirii şi mântuirii noastre ca popor, în mijlocul urmaşilor metişilor
sau amerindienilor de odinioară. Fiind primul dintre alte două
lăcaşuri similare din diaspora românească, stă mărturie aici ca un
monument specific de artă religioasă, provenind ca un dar al
Maramureşului voievodal, ca un mărgăritar căruia se cuvine să-i dăm
strălucirea meritată, slăvind pe Dumnezeu în limba hispanică, dar mai
ales în graiul strămoşilor, deoarece în limba maternă ne putem ruga şi
confesa cel mai fidel înaintea lui Dumnezeu. La slujba de sfinţire din 7
noiembrie 1999, vrednicul de pomenire patriarh Teoctist spunea: "Unde
Dumnezeu îşi îndreaptă privirea, acolo înfloresc virtutea şi sfinţenia".
Noi simţim că ochiul lui Dumnezeu, darul Lui cel sfânt, este acum
asupra noastră. De aceea, credem că în biserică, loc de comuniune şi
comunicare pentru fraţii români, ne putem detaşa de sentimentul
înstrăinării, luând mai mult curaj în lupta cu păcatele veacului
acestuia. Aici este cel mai autentic "acasă", după cum arăta psalmistul:
"Mai bună este o zi în curţile Tale, Doamne, decât mii între străini".
Dacă noi, românii de aici, vom străjui acest lăcaş, acest sfânt odor,
vom fi şi noi străjuiţi de el", ne-a mai spus părintele paroh.

Implicări în dialogul ecumenic şi proiecte pentru promovarea Ortodoxiei


În prezent, parohia se află sub jurisdicţia canonică a Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române a celor două Americi şi se bucură de sprijinul constant
al Înalt Preasfinţitului Nicolae şi al Preasfinţitului Ioan Casian de
Vicina, Episcopul-vicar al eparhiei. IPS Arhiepiscop Nicolae a efectuat
două vizite pastoral-misionare în Venezuela, în anul 2006 şi în anul
2008, ultima cu prilejul instalării noului preot paroh. Cu această
ocazie, a participat la întrunirea Conferinţei Bisericilor Istorice şi
la Săptămâna mondială pentru rugăciune ecumenică, desfăşurată sub egida
"No ceséis de orar". De altfel, parohia ortodoxă română din Venezuela
este activ implicată în dialogul ecumenic, fiind membră a Conferinţei
Bisericilor Istorice din Caracas, de mai bine de zece ani. "În
Venezuela, pe plan ecumenic, se încearcă în prezent o consolidare a
relaţiilor cu Biserica Catolică, Biserica Melchită, Biserica Anglicană,
Biserica Maronită, Biserica Coptă, Biserica Ortodoxă Antiohiană,
Biserica Greacă, Biserica Armeană şi cu Biserica Ucraineană. Astfel,
barierele confesionale sunt depăşite în duhul frăţietăţii şi cu
respectarea identităţii spirituale a fiecărei biserici", ne-a spus
părintele Vasile Lungeanu.


Deşi comunitatea română din Caracas este restrânsă din punct de vedere
numeric, îşi propune să realizeze mai multe obiective, între care
conservarea actualului lăcaş de cult şi finalizarea demersurilor de
includere în patrimoniul naţional, precum şi amenajarea în faţa
bisericii a unui parc ce se doreşte a fi, de fapt, un spaţiu al
prieteniei româno-venezuelene, simbolizată prin bustul reprezentativ al
unei personalităţi culturale din fiecare ţară. Un alt proiect urmăreşte
construirea Casei Culturale Române, un centru cu multiple
funcţionalităţi religioase, culturale, tradiţionale şi cu atribuţii
ecumenice. Tot pentru promovarea şi afirmarea credinţei ortodoxe în
spaţiul american, Consiliul parohial intenţionează să amplaseze o troiţă
de dimensiuni considerabile, în Insula Margarita, supranumită "Perla
Caraibelor", situată în complexul de insule din Marea Caraibelor. În
cadrul activităţilor catehetice, părintele paroh acordă o mare atenţie
identificării şi remedierii tendinţelor moderniste excesive de laicizare
şi secularizare, la care sunt expuşi credincioşii în America Latină.
Pentru cultivarea relaţiei cu Biserica-mamă şi din considerente
pastoral-misionare, un alt proiect prevede înfrăţirea districtului El
Hatillo cu un oraş din România. "Întrucât există precedentul înfrăţirii
districtului Chacao din Caracas cu oraşul Cluj-Napoca, dorim să realizăm
înfrăţirea între districtul El Hatillo, unde se află şi biserica
noastră, şi oraşul Brăila, evident prin demersurile autorităţilor.
Astfel, s-ar realiza un deziderat la care se referea patriarhul
Teoctist, în cuvântul de învăţătură rostit la sfinţirea bisericii:
"Numai un popor statornic în credinţă poate dărui şi altora din
frumuseţile neamului său!". Această afinitate cu Biserica neamului ne dă
curaj sporit în continuarea slujirii noastre aici", ne-a declarat
părintele paroh Vasile Lungeanu.

Misiune pe tărâm sud-american


Părintele drd. Vasile Lungeanu păstoreşte Parohia ortodoxă română
"Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Caracas - Venezuela din anul
2008, când s-a transferat de la Parohia "Sfântul Spiridon Nou" din
Brăila. Este continuatorul activităţii misionare a preotului Costică
Popa, întemeietorul parohiei, care pentru merite deosebite în păstrarea
identităţii naţionale a românilor din spaţiul american a fost decorat de
preşedintele României, la 17 aprilie 2003, cu Ordinul naţional
"Serviciul credincios", în grad de Cavaler, la Palatul Cotroceni.